Despre efectele pe termen lung ale consumului de alcool se cunoaste ca sunt extrem de nocive, insa lucrurile care se intampla in creierul tau inca de la primele inghitituri dintr-un cocktail s-ar putea sa te inspaimainte.
Alcoolul inhiba imediat sistemul nervos central, asa ca reactiile si viteza de comunicare a neuronilor se diminueaza imediat atunci cand consume alcool. Sistemul limbic este de asemenea afectat instantaneu; acesta controleaza emotii precum anxietatea si teama, asa ca schimbarile bruste de comportament si manifestarea unor astfel de stari sunt absolut normale atunci cand bei.
Pe de alta parte, diminuarea sistemului limbic te-ar putea transforma pe loc intr-o persoana mai sociabila si mai extrovertita. Functionarea cortexului prefrontal nu are o conotatie deloc pozitiva in prezenta alcoolului; aceasta zona, care este asociata cu gandirea si ratiunea, devine mult mai impulsiva, iar asta te face sa iti pierzi discernamantul. Cerebelul, responsabil de activitatea musculara, ti-ar putea juca si el feste, facandu-ti muschii sa nu mai raspunda corespunzator semnalelor pe care le trimiti; asa se explica pierderea echilibrului, ameteala si coordonarea deficitara. Mai mult decat atat, neuronii care controleaza pulsul, bataile inimii si respiratia pot avea si ei de suferit.
Nu-i asa ca smoothie-urile de sambata seara par deja o idee mai buna decat orice cocktail?
Ruxandra Patru